4

Pregatire pentru primul ultra 100 km – de ce, unde, cum

Acum câţiva ani comunitatea alergătorilor era asemenea unui mic sat, poate chiar cătun. Unul în care toată lumea se ştia pe toată lumea, iar competiţiile le numărai pe degete. Acum a crescut numărul pasionaţilor de alergare şi implicit numărul de concursuri. După ce te apuci de alergare, te prinde destul de tare microbul, colecţionezi câteva maratoane, de sosea, de munte şi apoi începi să cauţi şi altceva, următoarea provovare. Unii se orientează spre triatlon, însă o parte aleg calea ultramaratonului.

Ce este un ultramaraton?

Tehnic este o cursă (de alergare) pe o distanţă mai mare de 42.195km. Aşa că dacă ai alergat 500m după un maraton, tehnic vorbind eşti un ultramaratonist :). Zic tehnic pentru că deşi cea mai mică distanţă de ultra este de 50km, majoritatea ultramaratonistilor cu ştate vechi consideră că un ultramaraton începe de la 70-80km sau chiar 100km.
Fiind un termen atât de larg (de la 50km la 100km la 400km şi chiar la curse multi-day) se practică de multe ori folosirea distanţei în denumirea cursei. Exemplu: am alergat un 50km/100km în loc de am alergat un ultramaraton.

De ce ai alerga un ultramaraton?

Dacă pentru tine depăşirea “zidului” de la maraton e o satisfacţie, un ultramaraton va fi un adevărat festival al bucuriei. La un ultra ai parte de mai multe “ziduri”, mai mici, mai mari, de piatră, de cărămidă. Într-un interval de 10 minute poţi avea parte de un adevărat carousel emoţional, să treci de la bucurie, la neputinţă, la disperare şi apoi iar la bucurie.

Alergarea unui ultramaraton este încă pentru o nişă destul de mică de alergători. Nu sunt mulţi, poate 1-2%, care au curajul să îşi stabilească, măcar că obiectiv, terminarea unui ultramaraton. Asta pe bună dreptate, pentru că alergarea ultramaraton nu va fi niciodată o activitate plăcută. Vei avea desigur momente plăcute, dar vei avea şi perioade în care vei blestema clipă în care ai decis să te înscrii. Şansele sunt că vei ajunge obosit până la limite, la fiecare pas vei simţi durere, însă sentimentul de împlinire în momentul în care vei trece linia de sosire nu se compară cu nimic şi vei uită toate momentele de suferinţă din cursă. Vorba lui Alex Fodor despre maraton 7500: de fiecare dată în cursa îmi promit că nu mai fac asta, dar revin în fiecare an.

Dar mai presus de toate un ultramaraton te va face să redescoperi alergarea într-un mod nou, unul mai natural, mai primar dacă vrei. Va trebui să înveţi să îţi asculţi mai mult corpul, nu mai merge că la maraton să alergi ceas un anumit ritm.

Oferta de ultramaratoane din România

Din păcate este una destul de subţire. Ai la dispoziţie două opţiuni: Maraton 7500, TransMaraton şi Ultramaraton Ciucas 100km. Dacă eşti hotărât să alergi un ultramaraton, cursa de la Ciucas de 100km are două atuuri:
– este în toamnă, când eşti mai bine pregătit decât primăvară (teoretic)- este cu o singură buclă, astfel eşti mai puţin tentat să te opreşti :-p.

Antrenamentul pentru prima cursă de ultra

Dacă ai alergat câteva maratoane montane, poţi să te gândeşti la alergarea unui ultramaraton. Să ne fie clar, finalul nu va fi deloc plăcut, dar cu puţin antrenament specific vei putea trece linia de finish. Binenteles că imediat ce vei o vei face, îţi vei blestemă şi vei arunca încălţările din picioare, jurând că nu vei mai face asta în viaţa ta. Ne vedem totuşi la urmatoarul ultra! :-p.

Voi detalia în articolele următoare mai mult despre antrenament, dar vreau să vă prezint câteva reguli generale:

Include mai multe antrenamente specifice
Dacă e vorba de un ultramaraton montan, include cât mai multe alergări pe munte, ideal cât mai asemănătoare ca profil cu cele din cursă. Aceste antrenamente pe lângă te vor obişnui cu terenul (e un pic diferit stilul de alergare pe astfalt faţa de cel pe poteci), te vor ajuta să devi un alergător mai puternic şi cel puţin pentru mine sunt mult mai plăcute.

Învăţa să alergi încet şi să mergi
Mulţi alergători care vin de la sosea nu prea ştiu ce înseamnă să alergi uşor. De multe ori la un ultramaraton se aleargă (cel puţin aşa ne place să îi spunem :-p) la un ritm la care o persoană odihnită merge la pas lejer lângă tine.
În plus de multe ori trebuie să înveţi să combini alergarea cu mers rapid. Depinde de profil, însă la majoritatea ultramaratoanelor nimeni nu aleargă tot traseul.

Antrenamente lungi mai dese
Dacă alergi o cursă de 100km nu trebuie acum să faci antrenamente de 50km. Nu te opreşte nimeni, însă eu cred că e nu e nevoie să faci alergări mai lungi ca pentru maraton (25-30-35km), ci să creşti frecvenţa lor.

Atenţie la nutriţie
La un ultra nu mai merge să stai doar pe geluri şi batoane. Trebuie să mănânci ceva mai serios. Destul de mulţi ultramaratonisti se alimentează cu “mâncare adevărată” în timpul cursei. Ce înseamnă asta? Nu pot spune, depinde ce merge pentru fiecare. Pentru asta trebuie să experimentezi în timpul antrenamentelor. Eu am descoperit că îmi place şi pot digera în timpul curselor mozzarella, dar nu oricare, doar proaspătă, nu afumată sau cu alte nebunii.

Cam atât pentru acest prim articol. Aştept întrebările voastre în secţiune de comentarii de mai jos şi sunt curios să îmi spuneţi:

Aţi alergat sau aveţi în plan un ultramaraton?

Filed in: Alergare Tags: , , ,

Get Updates

Share This Post

Related Posts

© 2018 Ultramaraton Romania. All rights reserved.